Nikita din Romana se poarta natural la filmarile emisiunii “Vedete-n figuri” si ii injura ca pe maidan, acolo unde a crescut ea, pe cei de la Mondeni, socand atat echipa Prima TV, cat si publicul aflat in platou!
Cea mai comentată piesă vestimentară a anului, blugii-porno ai lui Dani Oţil au creat o isterie mediatică fără precedent. După ce Click! a prezentat în exclusivitate fotografia cu pricina, matinalul Antenei 1 a fost “analizat” şi hulit mai abitir decât criza financiară.
Iată, însă, că spectacolul continuă, iar blugii-protest, cu un penis imprimat lângă şliţ, au devenit sursă de inspiraţie şi pentru înjurături, Mihaela Rădulescu aruncând bomba în premieră, în emisiunea ei, difuzată duminica aceasta la Antena 1 (n.r. - show-ul a fost înregistrat). “O spun şi fug: Ce blugii lui Dani urmează în emisiunea asta?”. Este lesne de priceput “tâlcul” respectivei înjurături, publicul şi invitaţii din platou amuzându-se copios.
Familia Reghecampf s-a conformat tradiţiilor de Crăciun.
În reşedinţa de la Snagov a soţilor Laurenţiu Reghecampf - Ana Maria Prodan a avut loc un adevărat desfrâu culinar. Doi porci uriaşi, fiecare de 160 de kilograme, au fost sacrificaţi pentru a hrăni de Sărbători numeroasa familie a fotbalistului, precum şi pe prietenii acestora, Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu.
În cinstea zilei de naştere a Anei Maria Prodan (17 decembrie) şi a lui Silviu Prigoană (22 decembrie), Laurenţiu Reghecampf a înjunghiat, sub îndrumările atente ale medicului veterinar, doi porci uriaşi. “De Ajun, întotdeauna tăiem un porc, să ne ajungă atât pentru sărbătorirea zilei mele de naştere, cât şi pentru masa de Crăciun. Anul acesta, am sacrificat unul şi în cinstea zilei de naştere a lui Silviu Prigoană, care a împlinit, pe 22 decembrie, 45 de ani”, ne-a mărturisit Ana Maria Prodan. Cum Prigoană nu a putut veni să-şi ia porcul de la casa din Snagov a soţilor Reghecampf - Prodan, el a trimis-o “în misiune” pe soţia lui, Adriana Bahmuţeanu.
Au sacrificat şi godacul lui Prigoană
Cel mai aşteptat moment a fost gustatul şoriciului, eveniment la care au mai fost prezenţi Mădălin Voicu junior şi Lavi Hrib, ambii cu soţiile lor. Din carnea celor două animale sacrificate, Ana Maria Prodan, Laurenţiu Reghecampf, Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu se vor înfrupta timp de trei zile, de astăzi şi până în a doua zi de Crăciun.
Petrec Revelionul cu Bahmuţeanca
Ana Maria Prodan şi soţul ei, Laurenţiu Reghecampf, vor petrece noaptea dintre ani în Pipera, la conacul lui Silviu Prigoană şi al Adrianei Bahmuţeanu. Cei patru şi-au dorit un Revelion în familie, pentru a se bucura în linişte de prezenţa copiilor lor. Nu vor lipsi nici vedetele celor două familii, micuţul Maximus (un an) şi Laurenţiu junior, alias Prodănel (4 luni).
Gabriela Cristea, moderatoarea uneia dintre cele mai de succes emisiuni de la Kanal D “Noră pentru mama”, a refuzat ieri, potrivit unor surse din interiorul postului, să intre, în direct în emisiune.
Motivul invocat de aceasta este faptul că de aproape 7 luni i se întârzie semnarea contractului de muncă expirat în vară. Gabi munceşte din iunie încoace fără să aibă nimic semnat cu Sinevyzion, firma care realizează reality-show-ul.
Două luni i-au trebuit lui Matteo să o dea uitării pe Delia şi să-şi găsească o nouă iubită. De zece zile, el a renunţat la statutul de “burlac” şi s-a cuplat cu Iulia Popovici. Frumuşica brunetă a lucrat ca manechin pentru Cătălin Botezatu şi este fosta iubită a lui Andrei Andrei, desemnat manechinul cu cel mai sexy fund din lume.
Matteo a trecut uşor peste despărţirea de Delia, de acum două luni şi, deşi a fost surprins de mai multe ori în compania unor domnişoare, el abia săptămâna trecută a reuşit să “închege” o relaţie. Cea care a înlocuit-o pe Delia în inima lui Matteo este Iulia Popovici (24 de ani), un fost manechin care lucrează acum la o firmă de publicitate.
De altfel, aşa s-au şi cunoscut cei doi: “Ea a organizat în această toamnă o campanie ce s-a desfăşurat la balurile de bococi, unde am cântat şi eu şi Delia. Ne-am întâlnit de vreo patru ori până ne-am combinat”, a declarat solistul, pentru Click!
Ei s-au afişat pentru prima dată împreună în week-end, în clubul Pat din Capitală, unde au fost surprinşi de fotoreporterii site-ului fly-paparazzi.com, în ipostaze mai mult decât tandre, sărutându-se cu foc. Matteo nu pare deloc deranjat de aceste imagini şi chiar se mândreşte cu noua sa cucerire: “Este iubita mea şi se pare că va fi ceva serios între noi. Este o fată foarte ok, care provine dintr-o familie bună, am cunoscut-o şi pe sora ei”, ne-a mai mărturisit solistul.
Din păcate, cei doi îndrăgostiţi nu vor face sărbătorile împreună: de Crăciun, Iulia va merge la Timişoara, oraşul ei natal, iar de Revelion Matteo va avea de onorat cinci concerte. În ceea ce o priveşte pe noua iubită, Matteo speră să nu mai repete greşeala făcută în relaţia cu Delia.
Matteo şi Delia s-au cunoscut în toamna anului 2006 şi au format un cuplu timp de doi ani, până în octombrie, când frumoasa blondă a decis să pună capăt poveştii lor de dragoste. Relaţia lor a început să scârţâie în vară, când fotoreporterii Click! l-au surprins pe Matteo, la ieşirea dintr-un club, în braţele unei blonde apetisante cu sâni ca ai Pamalei Anderson. Cu toate acestea, Delia şi Matteo au rămas în relaţii amiabile şi chiar continuă colaborarea pe plan profesional.
Cu el se afişează Delia!
La doar o săptămână după ce i-a spus “adio” lui Matteo, Delia s-a cuplat cu un tânăr avocat, Silviu Stratulat. Frumoasa blondă se declară foarte fericită alături de noul ei partener, chiar dacă, până acum, relaţia lor pare a fi una mai mult adolescentină. Stratulat pare că ţine foarte mult la Delia, el trimiţându-i, în urmă cu o lună, în culisele Festivalului de Modă, un imens buchet de trandafiri albi.
Iulia s-a iubit cu “cel mai sexy fund”
Actuala iubită a lui Matteo se poate lăuda cu faptul că l-a avut pe posesorul “celui mai sexy fund din lume” timp de un an, manechinul Andrei Andrei fiind bărbatul alături de care ea a trăit o poveste de dragoste până de curând. Cei doi s-au cunoscut în Timişoara, oraşul lor natal, şi,
în paralel cu relaţia lor amoroasă, ei au fost şi colegi de podium, ambii defilând pentru Cătălin Botezatu.
Daniela Crudu este o fată lipsită de inhibiţii. În vreme ce unele vedete acceptă să-şi arate sânii în revistele dedicate bărbaţilor pe bani grei, iată că asistenta lui Răzvan şi Dani a plătit ea însăşi o şedinţă foto sexy.
La numai 19 ani, Daniela Crudu se laudă că-şi câştigă existenţa de ani buni renunţând la obiectele vestimentare fie pentru pictoriale sexy, fie dansând ca animatoare, în cluburi. Dar iată că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba.
Nemulţumită probabil de fotografiile care îi promovau imaginea, iată că Daniela a contactat repede un cunoscut fotograf şi a fost protagonista unei şedinţe foto incendiare, care o înfăţişează precum o adevărată bombă sexy.
Îmbrăcată sumar şi cu un surâs provocator, bruneta nu s-a sfiit să renunţe la sutien, arătându-şi în voluptuoşii sâni, remodelaţi la cabinetul medicului estetician. Rămâne de văzut dacă bustul Danielei va mai stârni interesul reprezentanţilor revistelor pentru bărbaţi şi dacă ea va primi o propunere pentru un pictorial nud.
A făcut poze interzise minorilor!
Daniela a fost protagonista unui pictorial îndrăzneţ, pe vremea când nu avea silicoane, pozele cu pricina fiind postate recent, pe Internet. Îmbrăcată în lenjerie intimă, asistenta lui Răzvan şi Dani s-a jucat cu camera de luat vederi şi a mimat câteva poziţii sexuale. Mai mult, ea nu a ezitat să se mângâie provocator, în zonele intime.
Vedeta a implinit 34 de ani si a sarbatorit la un restaurant din Piata Amzei, unde a organizat o petrecere cu peste 70 de invitati, in cel mai mare secret. Se pare ca “Zana” a negociat cu patronii localului sa aduca bautura de acasa, fapt care i-a redus serios nota de plata. Dimineata, dupa plecarea invitatilor, Andreea a incarcat in portbagajul BMW-ului ei tot vinul care ramasese neconsumat.
Duminica, cu o zi inainte sa implineasca 34 de ani, Andreea Marin Banica si-a adunat toti prietenii si cunostintele la un restaurant din centru Capitalei, pentru a sarbatori, imediat dupa miezul noptii, alaturi de ei.
Paparazzii CANCAN au surprins pas cu pas pregatirile premergatoare petrecerii, venirea invitatilor si ordinea in care acestia s-au retras la casele lor. Andreea Marin a venit prima la restaurant, pentru a se asigura ca totul merge conform planului si a avut grija sa-si ascunda masina, un BMW X5 argintiu, in curtea imobilului inainte ca cineva sa-si dea seama ce se petrece acolo. Cert este ca solicitarea “Zanei” a fost categorica - aceasta a dorit ca totul sa se deruleze in cel mai mare secret si intreg personalul sa pastreze confidentialitatea asupra evenimentului. In jurul orelor 23.00 au inceput sa soseasca primii invitati. Printre “privilegiati” s-au numarat stirista Simona Patruleasa si sotul ei, Bogdan Ivanof, Irina Schrotter, Ileana Badiu (fosta Pescariu), Iulia Dobrin, Cristina, sora Andreei, si sotul ei, precum si prezentatorul de stiri sportive Vlad Enachescu. Stefan Banica Jr., sotul sarbatoritei, si-a facut aparitia printre ultimii, scuza lui fiind spectacolul de Craciun pe care il sustine de o saptamana, seara de seara, la Sala Palatului. In ciuda acestui fapt, artistul a parasit localul printre primii. Probabil rapus de oboseala, cu putin inainte de ora 02.00, artistul a apelat la serviciile soferului familiei, care la miezul noptii il dusese si pe fiul lui, Radu Stefan, acasa. Petrecerea s-a terminat spre dimineata, undeva in jurul orei 03.30. Dupa plecarea invitatilor, Andreea a achitat nota de plata si a avut grija sa nu lase nimic in urma. Ospatarii care au servit la mese i-au incarcat in portbagaj aproape zece baxuri de vin ramas neconsumat si mai multe pungi cu mancare. Se pare ca “Zana” a reusit sa economiseasca bani buni aducand bautura de acasa. Astfel, a platit doar mancarea la pret de restaurant de fite.
Pitit pe bancheta din spate
In momentul in care “Zana” a parasit restaurantul la volanul masinii sale, angajatul ei bun la toate era intins pe bancheta din spate.
Chiar daca a dansat toata noaptea si si-a intretinut invitatii, la plecare “Zana” s-a aratat o sefa buna si nu l-a deranjat pe barbatul care parea ca se ascunde de paparazzi. Preocupata sa evite bliturile, Andreea a lovit bara din spate de stalpul de beton al portii restaurantului.
Chiar dacă suntem în plină criză economică, actorii de telenovele trăiesc pe picior mare. Intraţi de două zile în vacanţa de iarnă, protagoniştii telenovelelor “Regina” şi “Îngeraşii”, ambele de la Acasă TV, şi-au planificat deja excursii de vis în diferite locuri ale lumii, care mai de care mai luxoase. Ei nu s-au uitat deloc la bani, pentru că şi au de unde.
Surse din interiorul Media Pro susţin că vedete precum Nicoleta Luciu sau Adela Popescu au un onorariu de 300 de euro pentru fiecare zi de filmare. Dacă ziua de Crăciun o va prinde acasă la Şuşani împreună cu părinţii şi fratele său, Adela Popescu a decis să petreacă Revelionul la New York şi Los Angeles, împreună cu iubitul său, Marius Kalmar.
Dana Rogoz şi partenerul ei au ales să plece în Franţa, în staţiunea montană, Chamonix, iar Ioan Isaiu va merge alături de soţie şi câţiva prieteni în locaţii precum Singapore, Thailanda şi Malaysia. Răzvan Fodor va petrece sărbătorile în Nepal, alături de iubita lui.
Zilele trecute a avut loc petrecerea de sfârşit de an a Antenei 1, prilej numai bun pentru ca vedetele trustului Intact să filmeze un spot, care va fi difuzat în perioada Crăciunului. Protagoniştii au fost obligaţi să-şi aleagă un personaj şi să-l imite întru totul. Mihaela Rădulescu a fost Catwoman şi a purtat un costum negru, mulat, lucios, care i-a pus formele apetisante în valoare. Iubitul ei, “matinalul” Dani Oţil, s-a deghizat într-un puşcăriaş destul de “şifonat”, având în vedere că era foarte vânăt la ochi. Colegul lui, Răzvan, i-a ţinut isonul.
În ultimul timp, mai multe vedete au renunţat la implantul de silicon în favoarea naturaleţii. Cele mai la îndemână exemple sunt Oana Zăvoranu şi Laura Andreşan şi se pare că ultima sosită în gaşcă este Iulia Vântur, frumoasa prezentatoare de la Pro TV.
La şedinţa foto pe care a realizat-o pentru un nou proiect al postului din bd. Pache Protopopescu, iubita lui Marius Moga pare foarte puţin dotată, spre deosebire de serile de la “Dansez pentru tine”, când ne-a obişnuit cu un decolteu plin.
Iulia Vântur a pozat în Crăciuniţă, pentru că, alături de alţi colegi ai ei, va fi protagonista unor surprize pentru telespectatori, din 23 decembrie şi până pe 4 ianuarie. Frumoasa blondină şi-a pus silicoane în toamna anului trecut. “Nu aveam un complex foarte mare legat de acest subiect, dar am considerat că aşa mă voi simţi mai bine. Nu regret nici o secundă că am făcut acest pas”, declara Iulia la acea vreme.
Actorul George Mihaita va fi chemat la tribunal, in februarie, pentru a raspunde acuzatiilor lansate de sotia lui, actrita Delia Seceleanu.
In lipsa sotilor, magistratii au fixat ieri cel de-al doilea termen al actiunii de partaj si incredintare minori intentata directorului Teatrului de Comedie. Avocata Deliei Seceleanu a cerut ca George Mihaita sa fie chemat la interogatoriu, adica sa raspunda, in fata judecatorului, la un set de intrebari formulate de partenera de viata. Magistratul a mai dispus emiterea unei adrese catre Teatrul de Comedie, pentru comunicarea veniturilor directorului.
La termenul urmator va mai fi audiat si un martor, iar George Mihaita va preciza daca este de acord cu solicitarile sotiei. Chiar daca nu a divortat inca, Delia Seceleanu si-a dat sotul in judecata, solicitand impartirea averii comune, un apartament, care sa-i fie atribuit ei, urmand sa-i ofere actorului o compensatie materiala. Delia Seceleanu mai cere si custodia celor doi baieti, sugerand, prin documente de la politie depuse la dosar, ca George Mihaita ar fi fost violent.
De cand s-a cuplat cu Alin Cocos, vedeta Kanal D Ilinca Vandici a fost bantuita in permanenta de “fantoma” unui fost amor al iubitului ei. Surse din anturajul celor doi sustin ca Cocos Jr. a continuat sa se intalneasca, in secret, cu Marina Dina, asistenta lui Mihai Morar de la Antena 2, si chiar sa-i faca diferite cadouri.
Povestea de dragoste dintre prezentatoarea Ilinca Vandici de la Kanal D si Alin Cocos, fiul afaceristului Dorin Cocos, a fost inca de la inceput “sabotata” de o alta poveste din trecutul lui Cocos Jr.. La scurta vreme dupa ce s-a aflat ca Ilinca si Cocos Jr. au devenit iubiti, a iesit la suprafata si legatura acestuia cu Marina Dina, blonda care ii este acum asistenta lui Mihai Morar la emisiunea “Rai, da’ buni”, de la Antena 2.
Marina sustinea la acea vreme ca ea si Alin inca sunt impreuna, dar spusele ei nu au fost prea mult luate in seama si uitate in tavalugul mediatic generat de relatia Ilincai cu Cocos Jr. Momentul respectiv a fost destul de dificil pentru Marina, care a si recunoscut ca, din cauza stresului, a slabit destul de mult. Ulterior, blonda a inteles ca e mai bine sa accepte oficial infrangerea in fata Ilincai, care ii fusese si colega de facultate, dar sa isi vada de ale ei dincolo de ochii presei. Surse demne de incredere din anturajul Marinei ne-au dezvaluit ca, in ciuda faptului ca se cuplase cu Ilinca, Alin a continuat sa se intalneasca, in mare secret, si cu Marina. Asistenta lui Mihai Morar si-a asumat locul secund in viata lui Alin, acceptand sa se vada cu acesta in calitate de iubita neoficiala. Gurile rele sustin ca Marina si Alin nu au fost niciodata iubiti oficial, nici inainte de aparitia Ilincai, ci au avut mai mult o legatura bazata strict pe atractie fizica, decat o relatie de dragoste ca la carte. Se pare insa ca pentru Cocos Jr. relatia cu Ilinca era cea care reprezenta cu adevarat o miza, de aceea si-a luat si o gramada de masuri ca vedeta de la Kanal D sa nu afle nimic despre intrevederile sale cu Marina. Mai exact, cand pleca la intalnire cu asistenta lui Morar, acesta nu isi folosea masina personala, ci pe aceea a firmei.
I-a cumparat o geanta de ziua ei
Natura calda a relatiei pe care o avea cu Marina se poate deduce si din faptul ca Alin era destul de sensibil cand venea vorba despre ocaziile importante din viata lor. Astfel, cu ocazia zilei de nastere a blondei, undeva prin septembrie, acesta i-a daruit o geanta de firma, cu care Marina s-a mandrit la prietenele sale. In ceea ce o priveste pe Ilinca, Marina nu are, asa cum era de asteptat, o parere grozava si nici nu se sfieste sa o arate. Cand a fost invitata in emisiunea “Rai, da? buni”, unde Marina ar fi avut teoretic rol de gazda, Ilinca nu a fost salutata de aceasta. Cum reciproca este valabila, nici Ilinca nu s-a inghesuit sa se converseze cu asistenta lui Morar
Dupa ce a scapat microfonul pe scena si a continuat sa cante fara sa realizeze absenta acestuia, starea de confuzie a lui Dan Bittman a ridicat mari semne de intrebare in randul spectatorilor plasati in primele randuri la concertul lui Stefan Banica Jr. Incidentul care, intr-un final, a fost trecut cu vederea de fani, a fost cauzat, se pare, de o sticla de whisky consumata de Bittman in culise.
Marea surpriza din acest an de la concertele speciale de Craciun organizate de Stefan Banica Jr. este Dan Bittman. Artistul interpreteaza doua piese alaturi de sotul Andreei Marin - una din repertoriul trupei Holograf, iar cea de-a doua din cel al lui Banica Jr. Momentul savuros a fost la un pas de a fi ratat, miercuri seara, inca din prima clipa in care Bittman a urcat pe scena Salii Palatului. Desi a cantat admirabil si a fost apaudat la scena deschisa, invitatul lui Banica a atras atentia tuturor cand a scapat microfonul pe jos si a continuat sa cante fara sa realizeze absenta acestuia din propria-i mana. Intr-un final, dupa ce a cautat si a gasit pe scena pretiosul obiect, a devenit dintr-o data mai atent la felul in care se poarta. De vina pentru aceasta “scapare”, conform surselor noastre, este o sticla de whisky, pe care Bittman a deschis-o la inceputul repetitiilor si a terminat-o cu cateva minute inainte de inceperea spectacolului. “Culmea este ca, dupa prestatia sa, Bittman nu a avut nicio jena sa se urce la volanul masinii sale si sa sofeze asa…”, ne-a declarat unul dintre spectatori, care nu l-a scapat nicio clipa din ochi pe invitatul lui Banica.
Oana Zavoranu s-a declarat, in repetate randuri, cel mai mare fan al homosexualilor. Vedeta are o adevarata gasca de amici din randul lor si cu totii au loc in agenda brunetei. Desi pe Oana o plac la nebunie, Pepe, sotul ei, nu este agreat de prietenii gay ai sotiei.
Vedeta se poate lauda cu cel mai pestrit cerc de prieteni. Oana Zavoranu nu are niciun fel de prejudecata si oricine e binevenit in preajma ei atata timp cat amuzamentul este reciproc. Tocmai de aceea ea nu se fereste sa iasa in oras, la cafea sau la cumparaturi, alaturi de amicii ei gay. Dimpotriva, aceasta se lauda ca, in acele momente, distractia este maxima. Desi Oana este foarte incantata de companie, se pare ca lui Pepe nu-i plac la fel de mult “prietenele” sotiei lui. Iar sentimentul pare sa fie reciproc. “Sunt cel mai mare fan al lor. Ii iubesc. La caterinca sunt number one. Am cel putin 15 amici gay in telefon. Iesim impreuna si ne distram extraordinar. Ei simt la fel. Imi spun mereu: “Tu esti cula, fa!”". Pe Pepe insa il cam antipatizeaza. Nu au avut absolut nimic de impartit, insa e clar ca niciunii nu se simt in largul lor atunci cand se intalnesc. Unul chiar mi-a zis: “Al tau e un ciufut, fa. Nu stiu cum stai cu el… Dar e treaba ta, e al tau!”". E parerea lor si nu are de ce sa ma deranjeze”, ne-a marturisit Oana. In schimb, sotul ei se amuza de situatia creata cat poate de mult. “Pepe rade mereu de mine si imi spune ca astia se imprietenesc cu mine ca sa ajunga la el”, povesteste vedeta amuzata. Relatia ei cu gay-ii este similara cu aceea dintre doua fete. Isi fac confidente, povestesc din experienta… “Cand au probleme ma suna. Plang pe umarul meu atunci cand au probleme in dragoste. M-a sunat intr-o zi unul care tocmai se certase cu iubitul. Mi-a zis ca i-a pus “marlanului” bagajele la usa, dar nu stie daca a procedat corect. Prietenia este cu bune si rele, asa ca am incercat sa-l linistesc si sa-i dau un sfat”, ne-a mai declarat Oana.
Anul acesta, Simona Pătruleasa Ivanof va petrece sărbătorile alături de familie. Chiar dacă acesta e primul ei Crăciun în calitate de femeie măritată, nu s-a gândit la un meniu special pentru soţul ei. Asta pentru că, oricum, lui îi plăcea ce îi punea pe masă şi până acum. “Voi găti cam tot ce gătesc în fiecare an: sărmăluţe, salată de boeuf şi… tiramisu, desertul preferat al familiei. O voi avea ca ajutor pe mama. Oricum, nimeni nu face piftie ca ea, iar piftia e preferata mea”, spune frumoasa brunetă.







